Wisky Mist London


 M-am tot gandit si razgandit daca sa scriu sau nu despre Wisky Mist, un club foarte POSH (cum spune englezul) din Londra. Duminica trecuta am ajuns si eu in el, la recomandarile si insistentele unor prietene. „Hai ca e ziua ta, doar nu o sa stai in casa, mergem sa sarbatorim”, bla, bla, bla. Sincera sa fiu, nu prea eram in dispozitia necesara si oricum nu sunt eu genul de persoana care ia cu asalt cluburile. Nici cand eram in Romania nu ma omoram cu iesitul in club, ba chiar pot numara pe degete de cate ori am facut-o de cand am iesit prima data si atunci la Balul Bobocilor .  Dar sa revenim la subiect, ne-am aranjat si ne-am imbracat frumos si am pornit spre club. Numai bine ca se oprise si ploaia si nu am ajuns murati acolo, dar trebuie sa spun ca am ajuns pe jumatate congelata. In Londra primavara se incapataneaza sa vina, in parcuri au inflorit copacii, florile si iarba e mai verde ca oricand, dar vreme, mama ei de vreme, nu tine cu noi, ba chiar s-au anuntat ninsori pentru weekend asa ca nu avem decat sa visam la zilele insorite si plimbari in parc sau intins la soare in iarba. 

 Iar am deviat de la subiect, asa fac mereu, sunt o vorbareata si ma afund in detalii. Deci, cum ziceam, am ajuns la Wisky Mist, care il gasiti in Mayfair, langa hotelul Hilton. La intrare era o coada de vreo 10 persoane, eu am inceput sa cred ca te lasa sa stai in frig doar pentru a vedea ceilalti ca lumea se inchesuie sa intre, altfel nu-mi explic. Ma rog, intrarea pentru fete era libera (pentru ca eram trecute la Guest List, am sunat inainte sa facem rezervare, daca nu faceti rezervare costa 20 de lire) iar pentru baieti (indiferent ca au sau nu rezervare facuta) este 20 de lire. Am ajuns inauntru, acum sa ne acomodam, muzica nu era cine stie ce dar am zis ca e devreme si ca peste tot, muzica buna este pusa mai tarziu, dupa ce lumea se mai destinde. Ne-am dus la bar si am intrebat daca este vreo masa libera, ca ar fi fost mai dragut sa avem unde sa ne lasam gentile si eventual sa ne mai odihnim picioarele ca toata noaptea pe tocuri nu e usor, mai ales pentru cei ca mine care nu sunt obisnuiti. Ni s-a raspuns : ” Bineinteles ca avem mese libere, va costa cate 200 de lire de persoana”. Expresia fetei mele a fost de nepretuit, am ramas socata, 200 de lire de persoana pentru ce ? Ma rog, am preferat sa stam la bar, cu cate un cocktail, care cocktail costa si el 14 lire si pot spune ca am baut altele mai bune, era un Mojito, dar ii lipsea ceva ca era cam amar pentru gusturile mele.

 Am dansat putin si am tot aseptat muzica buna, care se incapatana sa se auda in boxe. Au pus doar muzica comerciala gen Pitbull (2005-2012), Sean Paul ( o melodie din 2005), chiar si Harlem Shake. Daca mai stateam probabil auzeam si ” Ai se eu te pego” dar urechile mele nu au mai suportat asa ca pe la 1:30 ne-am luat talpasita si am plecat spre casa. Cam asta a fost prima experienta intr-un club in Londra.

 Deci, daca sunteti fani ai muzicii din anii ’90, sau vreti sa ascultati un fel de Europa Fm si sa vedeti foarte multe pitipoance londoneze, vi-l recomand cu incredere. Pana la urmatoarea iesire in club va salut si va doresc numai bine. Daca stiti voi alte cluburi in care merita mers, astept recomandari. 

P.s: Poze nu am sa va arat pentru ca nu am luat aparatul cu mine, si nici cu telefonul nu m-am sinchisit sa fac, dar puteti gasi aici : https://www.facebook.com/Whiskymist