Sky is the limit ?!

De cand eram mica mi-a placut sa ma uit la cer. Tin minte ca mergeam cu tata de mana si eu ma uitam in sus si mi se parea ca norii merg in pas cu mine. Mergeam eu, mergeau si norii, ma opream eu, se opreau si ei. Apoi cautam tot felul de forme, mi se parea ca un nor e o pasare, altul e o oaie, altul e un cocosat si tot asa. Imi placea cand mergeam la tara, in vacantele de vara, sa stau intinsa pe iarba noaptea si sa ma uit la stele. Imi aratase sora mea care e Carul Mare si Carul Mic si le cautam mereu, imi placea la nebunie sa ma uit la cerul instelat.
Am mai crescut si am zburat prima data cu avionul si pentru prima data eram deasupra norilor, eram cea mai fericita si emotionata (ca sa nu spun aprope lesinata de frica).
In Londra treaba sta altfel, cerul este fie foarte innorat si mohorat, fie soare si nori pufosi, dar nu pentru mult timp. Iar noaptea, uitasem cat de multe stele sunt pe cer, aici daca vezi una , doua e mult, doar luna reuseste sa se impuna in fata norilor grosi, dar nici ei nu ii iese de fiecare data.

Apus in Sondrio

Apus in Galati

Apus Alghero

Apus Alghero

Londra

Paris

apus

Dupa furtuna

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s